
Primăria din Baia de Arieş organizează în perioada 25-31 decembrie ediţia din acest an a competiţiei, a şasea la număr.
Partidele se vor desfăşura în sala de sport din Baia de Arieş, se joacă în sistem 5+1, iar taxa de înscriere este de 200 de lei pentru fiecare echipă.
În paralel se va organiza şi un turneu de old-boys la care pot participa fotbalişti cu vârsta de cel puţin 40 de ani, iar la final pe lângă deja tradiţionala masă festivă, câştigătorii vor fi recompensaţi cu cupe şi diplome.
La turneu sunt invitate toate formaţiile din zonă, primăriile se pot implica pentru a-şi forma o echipă cât mai competitivă, iar înscrierile se pot face până pe data de 24 decembrie atunci când va avea loc şi tragerea la sorţi pentru stabilirea “ţintarului” jocurilor.
Înscrieri la telefon 0757-120.758 (Marius “Hagi” Dup).
More Stories
Ce este hipoterapia şi cine sunt beneficiarii?
România, locul 6 pe națiuni la Campionatul Mondial de Sporturi Electronice 2015
Mihnea Costachi intre premianti la “Cupa Orasului Tasnad”