Sun. Aug 9th, 2020

Ziarul de Alba

Stiri din Alba

Inoirea parteneriatului “Împreună pentru siguranţă”

Conferinta EON IGSU

Primii trei ani de parteneriat între I.G.S.U. şi E.ON România: Două milioane de români implicaţi în campaniile derulate în comun, mai puţine incendii şi victime

 

La nivel naţional, numărul incendiilor la locuinţe a scăzut cu peste 500, iar cel al victimelor acestora s-a redus cu aproape 100;

În aria de acoperire a companiei E.ON s-a înregistrat o scădere cu aproape 40% a numărului de intoxicaţii şi asfixii cu monoxid de carbon, iar numărul victimelor s-a diminuat cu circa 44%;

Majoritatea incidentelor au fost provocate de coşurile de fum defecte sau amplasate necorespunzător, neprotejate faţă de elementele combustibile (cca.34%), precum şi de utilizarea unor instalaţii şi echipamente electrice cu defecțiuni sau improvizații (cca.22%);

În cele circa 33.000 de acţiuni derulate la nivel național pe subiecte despre siguranţă au fost distribuite peste 2,1 milioane de materiale de informare și educare preventivă (afişe, flyere, stickere etc.), numărul adulților și copiilor care au răspuns activităților noastre ridicându-se la circa 2 milioane. Acestea sunt cifrele-cheie ale bilanţului primilor trei ani ai parteneriatului „Împreună pentru siguranţă”.

Încheiat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) şi E.ON România în luna septembrie 2012, parteneriatul a prilejuit celor două părţi derularea, la nivel naţional, a campaniilor comune de informare şi conştientizare a cetăţenilor asupra pericolelor la care se expun în cazul utilizării necorespunzătoare a diferitelor surse de energie.

Parteneriatul, primul de acest fel încheiat între I.G.S.U. şi o companie din sectorul energetic din România, şi-a propus reducerea numărului incidentelor şi, implicit, al victimelor rezultate din incendii, intoxicaţii cu monoxid de carbon, ca urmare a exploziilor ori a utilizării necorespunzătoare, cu defecţiuni sau improvizații, a aparatelor şi instalaţiilor electrice, având în vedere faptul că, aşa cum arată statisticile I.G.S.U, în fiecare an sute de persoane îşi pierd viața în astfel de situații.

Obiectivele parteneriatului s-au concretizat prin derularea campaniei, deja cunoscută, “F.O.C – Flăcările Omoară Copii” (lansată în luna septembrie 2012), destinată conştientizării pericolelor la care sunt expuşi copiii lăsaţi singuri sau nesupravegheaţi în casă. Proiectele ulterioare – “R.I.S.C.- Renunţă! Improvizaţiile sunt Catastrofale!” (lansat în luna noiembrie 2012), respectiv „R.I.S.C. – Siguranţa NU e un joc de noroc!” (decembrie 2013) şi-au propus nu doar să informeze şi să sensibilizeze populaţia, ci şi să schimbe, în timp, comportamentul legat de utilizarea corectă a surselor de energie.
În luna martie a acestui an,
E.ON România s-a alăturat campaniei „Nu tremur la cutremur”, iniţiată de Ministerul Afacerilor Interne şi derulată la nivel naţional prin I.G.S.U. Această nouă colaborare a venit ca o necesitate a completării aspectelor privind comportamentul ce trebuie adoptat înaintea, în timpul şi după producerea unui cutremur, cu cele care urmăresc cunoaşterea şi însuşirea măsurilor de siguranţă în ceea ce priveşte sursele de gaze naturale şi electricitate.

Exerciţiile de simulare derulate în şcoli şi licee, lecţiile despre energie şi instruirile asupra comportamentului în caz de incendiu, întâlnirile cu autorităţile locale şi asociaţiile de locatari, dar şi o campanie în mass-media cu spoturi TV şi radio pentru promovarea mesajelor de siguranţă prin intermediul principalelor posturi naţionale şi mediului online au fundamentat calendarul activităților stabilite de cei doi parteneri, în acești trei ani.

Potrivit datelor IGSU, la nivel naţional, numărul incendiilor la locuinţe înregistrate în intervalul 1 octombrie 2012-30 iunie 2015, a scăzut cu peste 500, comparativ cu perioada similară a anilor anteriori (1 octombrie 2009-30 iunie 2012), ajungând la 16.275 de evenimente. Totodată, numărul victimelor (adulţi şi copii) a ajuns la 1.329, în perioada menţionată, în scădere cu aproape 100 de persoane faţă de intervalul de referinţă.

În ceea ce priveşte locul producerii incendiilor la locuinţe, în mediul rural se constată că aproape 54% dintre aceste evenimente s-au declanșat în poduri, mansarde sau la acoperişuri, în vreme ce în mediul urban ponderea acestor locuri de generare a incidentelor este de aproape 31%. Bucătăriile reprezintă principalele destinații de declanșare pentru 24,5% dintre incendii, în mediul urban, respectiv pentru 17,3% dintre cazurile consemnate în mediul rural. De asemenea, defecţiunile sau utilizarea necorespunzătoare a instalaţiilor electrice sau a aparaturii electronice din dormitoare se regăsesc în topul cauzelor care au generat 17% din totalul incendiilor înregistrate atât la oraşe, cât şi la sate.

Coşurile de fum defecte sau amplasate necorespunzător faţă de elementele combustibile au provocat 34,2% din totalul incendiilor la locuinţe, în perioada 1 octombrie 2012-30 iunie 2015, relevă statisticile I.G.S.U. De asemenea, utilizarea instalaţiilor şi echipamentelor electrice cu defecțiuni sau improvizații defecte sau improvizate au declanșat cca. 22% din totalul incendiilor, iar mijloacele de încălzire, pe bază de gaze sau alte tipuri de combustibil, au generat 16,5% din evenimente.

În fiecare zi, serviciile de urgenţă intervin la cazuri dramatice provocate de utilizarea surselor de energie. În aceste situaţii vedem că viaţa multor semeni este distrusă de nepăsare, neatenţie şi proverbialul <las’ că merge şi aşa>. Deciziile corecte sunt luate atunci când suntem informaţi. De aceea, campaniile precum cele derulate de I.G.S.U. şi E.ON România au nu doar rolul de a atrage atenţia asupra riscurilor, ci şi meritul de a contribui la salvarea de vieţi omeneşti”, a declarat dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul unei conferinţe de presă prilejuite de reînnoirea parteneriatului.

Faptul că, după lansarea parteneriatului, statisticile au evidențiat trendul descendent al numărului victimelor este mai mult decât îmbucurător, însă existența copiilor decedați sau răniți în incendii ne determină să continuăm proiectele comune. Astfel, în urma incendiilor din ultimii trei ani au decedat 44 de copii, iar alţi 81 au suferit diverse afecţiuni.

Dincolo de enumerarea acestor cifre stau adevărate drame – agoniseli de o viaţă ale unor familii, risipite aproape instantaneu, spitalizări îndelungate şi costisitoare, traume psihice sau chiar pierderea celor dragi. Toate acestea ar fi putut să fie evitate dacă cei afectaţi ar fi acordat o minimă atenţie modului de respectare a unor reguli extrem de simple în utilizarea surselor de energie. Iată de ce considerăm că aceste campanii de informare trebuie să continue, pentru ca toţi consumatorii să înţeleagă că orice greşeală sau neglijenţă, oricât de mică ar fi în aparenţă, le poate fi fatală”, a declarat Frank Hajdinjak, director general al E.ON Romania.

După fiecare eveniment soldat cu victime, ne punem întrebarea dacă am făcut totul pentru a preîntâmpina acest deznodământ. Atunci când, din nefericire, printre acestea regăsim și copii, inevitabil preocuparea noastră se amplifică  și naște motivația de a continua campaniile de informare derulate împreună cu partenerii noștri, la nivel național, și de a identifica, permanent, noi abordări care să-și găsească ecoul în rândul tuturor factorilor responsabili”, a declarat col. Nicolae Cornea, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.).

În următoarea perioadă, în cadrul campaniei R.I.S.C. – Siguranţa NU este un joc de noroc!” ne propunem continuarea acţiunilor care urmăresc atragerea atenţiei în mod deosebit asupra riscurilor majore care decurg din utilizarea necorespunzătoare a instalaţiilor şi echipamentelor care folosesc gaze şi electricitate, precum şi asupra pericolelor la care sunt expuşi copiii lăsaţi nesupravegheaţi fie în locuinţe, fie în diverse locuri din preajma instalaţiilor electrice.

Activităţile de informare şi prevenire derulate în comun de E.ON România şi I.G.S.U. au primit deja numeroase aprecieri şi confirmări care le plasează în categoria celor mai ample campanii de responsabilitate socială derulate în România pe teme de siguranţă.

Ca o recunoaştere a eforturilor comune depuse în cadrul acestei colaborări, I.G.S.U și E.ON România au primit, în luna iunie 2013, „Premiul Fundaţiei Gala Societăţii Civile pentru Campanii Sociale”, pentru proiectul “F.O.C. – Flăcările Omoară Copii”. De asemenea, campania “R.I.S.C. – Siguranţa NU este un joc de noroc!” a obţinut premiul special în cadrul Galei Romanian CSR Awards 2014, la categoria “Susţinerea Comunităţii”, iar anul acesta parteneriatul dintre I.G.S.U. şi E.ON a fost recompensat cu „Premiul special pentru Sustenabilitate” la categoria „Susținerea comunității”, în cadrul Galei Corporate Social Responsability 2015.