Noua forma a USL in viziunea unui politician

Comunicat de presa referitor la noua forma a USL din prisma presedintelului PMP Alba, Clement Negrut.

 

“Oare canicula să fie de vina? Sau dorința de a încinge și mai mult scena politică românească și așa destul de bulversată de acțiunile justiției? Una din aceste două cauze se pare că îi determină pe unii politicieni cu mințile înfierbântate să facă declarații mai mult decât incendiare.

Nici nu s-a stins bine ecoul declarațiilor lui Dragnea, cel care l-a trimis pe Ponta în vacanță fără a purta grija partidului, declarații prin care chema sub steagul PSD, partidul apărător al corupților, pe toți cei care într-un fel sau altul au probleme cu justiția, pe toți penali, care au liber la revenirea în funcții. Nu de alta, dar dacă tot au un șef condamnat cu suspendare, dacă au avut un șef cercetat penal, un altul condamnat cu executare și un altul care se pare că va trebui să dea socoteală pentru morții de la revoluție, ce mai contează? Poporul român uită repede și mai ales este și mult prea iertător. De ce nu ar miza PSD pe acest lucru?

Pentru cei cu ficat puternic în politică, aceste manifestări sigur nu sunt de neconceput. PSD nu a ținut cont de nimic pentru a pune mâna pe putere, ultima dată fiind salvat de către liberali în anul 2011, atunci când au născocit cea mai mare minciună politică de după revoluție numită USL.

O altă declaratie care mă face să fiu foarte atent în interpretarea ei, este cea prin care Dragnea, ca un vașnic urmaș al școlii lui Cozmâncă și Hrebenciuc, anunța, imediat ce a pus mâna pe PSD, că este dispus să negocieze cu Președintele Iohannis un contract de colaborare pe 10 ani. Ce să fie? Ce să fie? Îi arăta cumva președintelui pisica suspendarii? Să nu uităm că domnul Dragnea are experiența aranjării suspendărilor, mai ales acum când este nevoie doar de 30% prezență la vot și 25% voturi pentru, deci mult mai ușor ca în 2012 cand au votat și cei plecati la cele sfinte. Sau poate că Dragnea predă PSD-ul întâiului iubitor de vacanțe de la Cotroceni în speranța că acesta îi va aduce de prin multiplele deplasări cadoul care îl va scăpa de păcatele la care justiția îi caută canon? Om trăi și om vedea.

Dar ideea de USL nu putea să revină în memoria colectivă fără declarația domnului Predoiu, un alt nou-născut mare strateg, cea mai nominalizată speranță la funcția de premier a noului PNL, sau cel puțin a jumătății care respiră și pe nas din PNL. Domnul Predoiu îi raspunde bezelei trimise de Dragnea, via Cotroceni și anunță că PNL este dispus la 10 ani de neagresiune cu PSD, că se va așeza la masa dialogului și negocierilor în primul rând pe Legea de modificare a Codului Fiscal. Apoi pot negocia orice și în orice direcție, mai ales dupa ce domnul Oprea va fi aspru săgetat în interesul național și se va muta de-a dreptul mesei, bineînțeles în spiritul aceluiași interes personal. Pardon! Național.

Există toate premisele unei astfel de colaborări, cele două partide, PNL și PSD au experiența creării celei mai mincinoase alianțe politice post-revoluționare și încă mai cred că pot să-i păcălească pe români încă o dată. Se dă o luptă clară pe electoratul USL, fiecare din cele două partide mai păstrează în discurs deziderate ale acestei alianțe, care trăiește încă prin aceste deziderate și iată prin declarațiile unor lideri politici și nu în ultimul rând prin întâiul plimbător de la Cotroceni, domnul Președinte Iohannis, nimeni altul decât cel care, nu demult, era parte din această mare minciună politică.

Indiferent cât încearcă PNL să joace rolul partidului de dreapta în opozitie, nu poate trece peste perioada clipelor de tandrețe politică cu PSD împreună cu care s-a înșurubat la robinetele bănoase ale guvernării, împreună cu care a dat o puternică lovitură de stat în 2012 și au adus mari prejudicii de imagine României. Prin declarațiile domnului Predoiu, cred că jumătatea care se ține de nas din noul PNL, încă suspină după mireasma de la umbra celor trei trandafiri și încearcă deocamdată declarativ să reînnoade o legatură neruptă total, chiar dacă acum se va produce sub auspiciul unor ,,nevinovate” negocieri punctuale.

Partidul Mișcarea Populară rămâne fidel principiilor care l-au consacrat pe scena politică. Suntem într-un parteneriat cu cel mai important om politic al României, domnul Traian Băsescu. Acest fapt ne mobilizează și ne dă curajul și determinarea de a ramâne singurul partid care face cu adevărat opoziție la o guvernare falimentară de stânga, prin parlamentarii săi și prin liderii politici ai partidului.”

Președinte PMP Alba,

deputat Clement Negruț

Post Author: Ziarul de Alba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *