Connect with us

MONDEN

Programul de circulație al STP SA Alba Iulia în perioada 28.11.2015-02.12.2015

Published

on

stp alba

Programul de circulație al STP SA Alba Iulia în perioada 28.11.2015-02.12.2015 și valabilitatea biletului de autobuz în data de 1 Decembrie 2015

Cetățenii municipiului Alba Iulia și oaspeții care vor vizita orașul cu prilejul Zilei Naționale a României vor putea circula cu autobuzele Societății de Transport Public Alba Iulia pe orice traseu, în toate zonele tarifare, întreaga zi, achitând prețul unui singur bilet care va fi valabil pe tot parcursul zilei de 1 Decembrie 2015. În acest fel, STP încearcă să încurajeze cât mai multă lume să vină în Capitala Marii Uniri cu prilejul acestei zile speciale pentru toți românii.

Programul de circulație al societății noastre în perioada 28.11.2015-02.12.2015 va fi următorul:

în data de 28.11.2015- program de sâmbătă;

în data de 29.11.2015- program de duminică;

în data de 30.12.2015 – program de duminică;

în data de 01.12.2015 – program de duminică;

– în data de 02.12.2015- program normal, corespunzător zilelor de luni-vineri.

Autobuzele programate să transporte angajații societăților comerciale vor circula normal, în funcție de programul de lucru stabilit anterior!

Informații suplimentare privind costul unei călătorii în data de 1 Decembrie 2015, zonele tarifare și prețul biletelor:

Un bilet costă 2,5 lei în zona tarifară 1 (în interiorul orașului) și este în mod normal valabil o oră pe toate traseele STP, dar, cu prilejul Sărbătorii Zilei Naționale, acest bilet își va prelungi valabilitatea la o zi. Și biletele cu preț diferit, aferente celorlalte zone tarifare, vor fi de asemenea valabile întreaga zi. Biletele achiziționate prin SMS sau online cu cardul, direct de pe telefonul mobil prin aplicația mobilPay Wallet , la prețul de 0,45 euro plus TVA, sunt valabile doar în zona tarifară 1.

Există șapte zone tarifare, marcate prin culori distincte, pentru care se aplică tarife diferite pentru abonamente și biletele de călătorie. Valabilitatea biletelor este diferită, între 60 – 120 de minute, în funcție de zona tarifară, pentru a permite fiecărui călător să beneficieze de cel puțin 30 de minute în zona 1 (municipiul Alba Iulia) în prețul aceluiași bilet.

Zona tarifară 1 (roșu) cuprinde municipiul Alba Iulia. Prețul unui bilet valabil în mod normal 60 de minute (din momentul validării) este de 2,5 lei.

Zona tarifară 2 (orange) cuprinde localitățile: Drâmbar, Teleac, Limba, Sîntimbru și Ciugud. Prețul unui bilet valabil în mod normal 60 de minute este de 4,5 lei.

Zona tarifară 3 (galben) cuprinde localitățile: Șard, Hăpria, Totoi, Șeușa, Oiejdea și Ighiu. Biletul costă 5,5 lei și este valabil de 60 de minute în mod normal.

Zona tarifară 4 (verde) cuprinde localitățile: Țelna, Bucerdea Vinoasă, Craiva, Ighiel, Galda de Jos, Dumitra și Mesentea. Prețul unui bilet valabil 70 de minute este de 6,0 lei.

Zona tarifară 5 (indigo) cuprinde localitățile: Cricău, Benic, Tibru și Galda de Sus. Prețului biletului este de 6,5 lei, iar valabilitatea este de 90 de minute.

Zona tarifară 6 (gri) acoperă traseul Alba Iulia – Poiana Galdei. Prețul unui bilet valabil în mod normal 90 de minute este de 7,0 lei.

Zona 7 (maro) acoperă traseul Alba Iulia – Întregalde. Prețul unui bilet de călătorie, valabil în mod normal 120 de minute, este de 10 lei.

Perioada de valabilitate a tuturor acestor bilete se prelungește cu prilejul zilei de 1 Decembrie 2015, la o zi. Astfel, de Ziua Națională a României, călătorii pot circula întreaga zi pe traseele STP achitând o singură călătorie, la prețul aferent zonei tarifare respective.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

MONDEN

Stagiu de Speologie – Jupânesti 2019

Published

on

stagiu-speo-jupanesti

Asociaţia Română de Educaţie Speologică sub egida Şcolii Române de Speologie a organizat în perioada 22-24 martie 2019 şi 29-31 martie 2019 (două weekenduri prelungite) Stagiul de formare nivel TSA I Jupânesti 2019 Ediţia a X-a.


La final s-a acordat participanților diploma finală atestă capacitatea cursantului de a parcurge autonom pesteri de gradul III. Definitie pesteri de GRADUL III:  Peşteri sau avene la care suma verticalelor este de ordinul zecilor de metri şi necesită echipamentul şi cunoaşterea tehnicilor TSA (Tehnica Speologiei Alpine).

Pot fi active, dar să nu existe pericolul de cădere în apă sau de sifonare (inundare a unei porţiuni de peşteră) la viitură. De asemenea, pot avea traverseuri şi/sau săritori pozitive (ce trebuie urcate), dar acestea din urmă să nu necesite echipament de escaladă, deci pot fi urcate la liber în condiţii de securitate.
Instruirea a fost asigurată de Monitori şi Instructori atestaţi ai Asociatiei Romane de Educatie Speologica – ARES. 
Stagiul s-a desfășurat pe teritoriul Geoparcului Platoul Mehedinți, în comuna Cireșu județul Mehedinți. “Parcul se află în sud-vestul României în nordul Județului Mehedinți, un parc în care carstul este la el acasă (…). Printre cele mai importante obiective turistice avem Podul Natural de la Ponoarele, Podul lui Dumnezeu cum îl știe toată lumea, singurul pod carosabil din România, pe care încă se circulă.

Avem peșteri printre cele mai frumoase din România. Așteptăm turiști cu cea mai mare plăcere, oricând suntem disponibili 24 din 24 de ore disponibili pentru a-i ghida. ” ne-a declarat Dl Cenușă Claudiu Directorul Geoparcului Platoul Mehedinți.
“Anul acesta am avut 14 participanți care au cuprins cam toată țara, din județele Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, București. (…) în cadrul stagiului toși participanții au facut și lecții teoretice și lecții practice. Am fost la una din cele mai frumoase faleze din țară, unde au învățat să urce, să treacă fracționări, să treacă noduri, să treacă devieri, și bine înțeles să și coboare.

RIMETEA, mai mult decât turism!

Astăzi vom merge la un aven foarte frumos, avenul Spânzoaica unde toți cursanții vor avea de parcurs o verticală de 40 de metri.” ne-a declarat Ciubotărescu Radu Bogdan, cadru al Școlii Române de Speologie.
“Cireșu este locul unde se întâlnesc trei parcuri: Geoparcul Platoul Mehedinți, Parcul Natural Porțile de Fier și Parcul Național Domogled- Valea Cernei. Reprezentanți ai acestor parcuri plus alte persoane s-au întâlnit aici pentru un stagiu de pregătire TSA.

Este vorba de parcurgerea în siguranță a peșterilor și a zonelor destul de periculoase (…) ” ne-a declaratl Dl Lungu Gheorghe de la parcul Național Domogled Valea Cernei.
În cadrul stagiului s-au parcurs 3 peșteri cu verticale respectiv Boldul Ioneștilor Nr1 si Boldul Ioneștilor Nr 2, și Peștera Spânzoaica.

Continue Reading

MONDEN

Valoarea Festivalului Internațional de Folclor de la Aiud

Published

on

festival aiud

Președintele CIOFF România recunoaște valoarea

Festivalului Internațional de Folclor de la Aiud

Calitatea ansamblurilor folclorice prezente și a organizării evenimentului include Festivalul Internațional de Folclor de la Aiud între evenimentele de marcă ale Comitetului Internaţional de Organizare a Festivalurilor Folclorice (CIOFF). Prezent la Aiud, domnul Marin Barbu, președintele CIOFF România (cunoscut publicului larg ca „nea Mărin”) s-a declarat impresionat atât de calitatea ansamblurilor, dar mai ales de dragostea aiudenilor pentru cultură și folclor.

Dedicat Centenarului, festivalul a deschis calea întâlnirii publicului aiudean cu porturi populare inedite și demonstrații de dansuri tradiționale. 15 ansambluri folclorice din 10 țări de pe 3 continente diferite au strălucit în lumina reflectoarelor. Între fermecătoarea Turcie la Est și până la colorata Columbie la Vest s-au mai regăsit ansambluri folclorice din Ucraina, Bulgaria, Grecia, Albania, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Cehia și, bineînțeles, România.

Festivalul a debutat cu parada portului popular, o spectaculoasă plimbare prin oraș, cetățenii având ocazia să admire măiestria porturilor populare și ritmurile specifice fiecărei țări.

Deschiderea festivalului a coincis cu perioada în care în Grecia au avut loc incendii devastatoare. Toți cei prezenți au transmis cele mai sincere sentimente de compasiune către familiile victimelor prin două emoționante momente de reculegere. Ansamblul elen din Evosmos nu a urcat pe scenă pe perioada doliului național.

Deși pe întreaga perioada a festivalului ne-am aflat sub cod galben hidrologic, iar meteorologii au prognozat șanse considerabile de ploaie pentru fiecare zi, ca prin farmec cortina de nori a fost dată la o parte la începutul fiecărei seri de spectacol. Ceea ce a urmat în cele trei seri magice se pare că a depășit așteptările publicului.

Cu o pasiune demnă de toată admirația, ne-au fost prezentate dansuri populare din toate regiunile țării noastre, dar și din alte zone ale lumii precum cea Andină din America de Sud, zona mării Egee din vestul Câmpiei Anatoliei, Peninsula Balcanică, Silezia Cehă sau Volânia din Nord-Vestul Ucrainei. Ropote de aplauze au răsplătit efortul dansatorilor, cu atât mai mult cu cât aceștia au învățat să interpreteze piesa „Cui nu-i place dragostea”. Momentul a antrenat întreaga suflare prezentă la eveniment.

Reamintim faptul că festivalul, care a avut loc în perioada 26 – 28 iulie 2018, a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Aiud și Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud împreună cu Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia, și Primăria și Consiliul Local Ocna Mureș. Pe această cale îi mulțumim doamnei profesoare Laura Popa, care a dovedit încă o dată că este un orator desăvârșit, rolul de prezentator potrivindu-i-se ca o mănușă. Nu în ultimul rând, trebuie felicitați tinerii aiudeni, instructorii acestora, care activează în ansamblurile folclorice ”Doina Aiudului”, „Pipacs” și „Fugevirag”, pentru că întreaga poveste a festivalului se construiește în jurul lor.

Continue Reading

MONDEN

Accident! O șoferiță polițistă nu a acordat prioritate

Published

on

accident-cu-politia

Tamponare între maşina poliției și un alt autoturism

Potrivit IPJ Alba, o maşină condusă de o tânără polițistă care nu a acordat prioritate la ieșirea din parcarea supermarketului Kaufland celeilalte mașini care se deplasa regulamentar pe direcția Alba Iulia – Micești.

În urma impactului, un copil în vârstă de 4 ani aflat în mașina lovită a suferit leziuni ușoare.

Şoferiţei poliţist, conform procedurilor, i se va deschise un dosar de cercetare şi îi va fi suspendat dreptul de a conduce.

Se pare că autospeciala aparține Poliției Roșia Montană.

accident-politie-alba

 

Continue Reading

Trending